* * *
iau gradienta entropiei mele
cu tot tenzorul energiei impulsive
și o arunc incetisor în stele
și-n versuri pe background-uri cursive
pe geamul veșniciei s-a lăsat
că răsărit de soare că oftat
că clar de lună stins de asfințit
că șoaptă-n care strig că te-am iubit...
sorb gravitația din hăurile negre
și îmbătat de vinul găurilor albe
rostogolesc în palme galaxii integre
și fac din ele pentru tine salbe...
.
poezie de Iurie Osoianu (23 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vin
- poezii despre versuri
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre poezie
- poezii despre negru
- poezii despre iubire
- poezii despre gravitație
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 crespus [din public] a spus pe 24 septembrie 2019: |
| În matematică, gradientul este un operator care aplicat unui camp scalar îl transformă într-un câmp vectorial, orientat în sensul creșterii câmpului scalar. În fizica, entropia definește gradul de dezordine al unui sistem. Domnule Osoianu, aplicând entropiei (dezordinii) dv. operatorul nabla (gradientul), nu faceți altceva decât să vă sporiți dezordinea existentă. Cam așa poate înțelege primul vers al dumneavoastră, un matematician, un fizician sau un inginer. |
2 Iurie Osoianu [autorul] a spus pe 24 septembrie 2019: |
| Domnule crespus, oare in mine, ca si in oricare din noi, nu poate exista camp scalar ?! Nu poate exista o entropie fractalica, care de altfel este si chintesenta existentei noastre si a tot ce ne inconjoara.? El, haosul, este acea platforma pe care Creatorul a instalat lutul dupa chipul si asemanarea Sa. Sporind gradul entropiei mele, oricum va veni o zi cand ea, dezorninea sporita adica, v-a trece intr-o apoptoza, mai mult sau mai putin lenta (sau brusca daca vrei) ? Oare nu este Moartea culmea acestei gradiente zisa si Viata? Oare nu e Moartea in sine culmea perfectiunii entropice? Iar acest vers, naiv pe alocuri nu face nimic altceva decat sa incerce a privi la toate prin prisma Observatorului. Si in dependenta, sa vad si eu, ce e totusi exzistenta- particula, sau unda.?! |
3 crespus [din public] a spus pe 25 septembrie 2019: |
| Domnule Osoianu, un poet nu poate atinge decât tangențial domeniile matematicilor superioare și a mecanicii cuantice, fără să cadă în derizoriu. Tensorii și gradientii sunt vectori și operații cu mărimi vectoriale, ori cu aceste noțiuni faci matematici, nu versuri. Ați folost sintagme care sfidează cunoasterea: gradientul entropiei, energie impulsivă, entropie fractalică. Aici e problema, amatorismului științific, pe versuri, nu-i stă bine unui versificator de talia dv. |
4 Iurie Osoianu [autorul] a spus pe 25 septembrie 2019: |
| Domnule crespus, unui versificator de talia mea îi stă bine cu orișicare sintagmă care sfidează cunoașterea. Să ne auzim de bine!!! |
5 crespus [din public] a spus pe 25 septembrie 2019: |
| Spunea Agamemnon ceva de felul că: "unui poet i se permite să scrie orice dorește", că-i licit și viabil acest lucru. De fapt se poate observa asta din votul apreciativ al cititorilor: idee genială, exprimare superbă. La asta mă refeream eu, cand v-am catalogat prin locuțiunea "unui versificator de talia dv." Eu v-am votat în zona mediană, această poezie, și votul meu n-a contat deloc în reașezarea aprecierii generale. Îmi dau seama că vi s-a dat un vot masiv, de tipul like-urilor de facebook. Aveți și poezii care merită, întradevar, apreciate. Succes în continuare! |
6 dolion [utilizator înregistrat] a spus pe 4 octombrie 2019: |
| Ce liniștitoare sunt versurile acestea... fără prima strofă, bineînțeles! Pe geamul veșniciei s-a lăsat, un răsărit de soare, un oftat, un clar de lună stins de asfințit, o șoaptă-n care strig că te-am iubit... Sorb gravitația din găurile negre și îmbătat de vinul celor albe, rostogolesc în palme galaxii integre și fac din ele pentru tine salbe... |