Aici nu ne va iubi nimeni
aici în orașul nostru ipotetic
unde cuvintele fac din oameni minuni
rolul tău este să-mi creezi panica
pentru că tu poți
poți fi reglatorul meu de sânge
de circumvoluțiuni
ține bine minte
spațiul acesta hectic de febră
și multă speranță în care numai de asta
pentru că poți
ți-am cedat oseminte
culori
pentru că tu poți
poți muri fără să mori
de asta
în modul cel mai frenetic
te voi împinge în gol cu toată puterea
șapte sute de kilometri
în care mierea
va curge-napoi de la tine la mine
ca niște cuțite
urmate de roți și un mare număr
cu soți
căci numai de asta
ți-am dat un sens
deși
ține minte ce-ți spun
ești cel ce va purta
pijamalele închisorii
și capul meu pe
platou
numai de asta
îți dau titlul ăsta scurt
de erou
numai de asta se joacă muritorii
cu stelele
de asta e vânt
o furtună de îți cad dinții
de asta sunt eu o femeie electrică
care tunde iarba
într-o masă
netă
și strigă după tine
hai
ia și bagă aer în pompa aia până ne faci
de un dor absolut
și nebun
de-o planetă
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.