Sfârşit de vară

Se-ntunecă cerul a furtună,
iar norii şoptesc scântei îmbufnate.
I-atâta praf în aerul fierbinte,
incontestabil, nestatornicul vânt
iubeşte încă.

Frunze însetate,
libertatea o dansează în moarte.
Doar una-ngălbenită,
şi de-aşteptare zăpăcită
a luat-o-n sus, în căutarea ploii.

Naive turturele, de zbucium speriate
s-au zgribulit, inghesuind pe-o cracă.
Plopule, hai... ce atâta jale
doar nu e prima dată
când vara o să treacă!

Diamante-ngheţate
grăbesc spre pământ în ropot de aplauze.
Soarele apatic, vulnerabil,
asistă inutil,
la simfonia sfârşitului de vară.

Şi toate parcă spun:
atâta arşiţă...
destul!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!