Aşa-i femeia...

Aşa-i femeia, tace şi înghite,
Bătăi, umilinţe sau vorbe prost rostite,
Se fereşte de bârfă ca dracul de tămâie,
Alege iar călăul şi palma ce-o "mângâie".

Aşa-i femeia, îndură multe, ştii?
Ar mânca şi pietre pentru ai săi copii,
Se lasă jignită, şi-n picioare călcată,
C-aceştia să aibă alăturea un tată.

Aşa-i femeia, iartă, apoi zâmbeşte,
Printre vânătăi, pe toţi îi păcăleşte,
Pare împlinită, îşi îngrijeşte casa,
Călăului, cu drag, îi pune zilnic masa.

Aşa-i femeia, supusă şi tăcută,
Sub jugul neputinţei; victimă absolută,
Unde să se ducă? Şi cine s-o mai ia,
Cu atâţia prunci, flămânzi pe lângă ea?

Aşa-i femeia, iisusă pe Golgota,
Are piroane-n suflet, şi sângerândă-aorta,
Dar nimeni nu o crede, mai ales bărbatul.
Căci fiind urmaşa Evei are în ea păcatul...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!