Porunca
Prin Rai copiii au dus-o foarte bine,
Cum ar fi dus-o orișicine,
Jucându-se cu gâzele și iezii
Care săreau pe mugurii livezii
Nici: "Culcă-te devreme!" Nici "Te
Scoală!"
Nu era cine ține socoteală
Că întârzii, Adame, de la școală,
Că lecția s-o spui fără greșeală,
Că, Eva, încă nici te-ai pieptănat
Și te găsește prânzul tot în pat.
Nimic, nici tați, nici mame, nici dădace,
Nici profesoară, rea ca o răgace,
Nici dascălul cu zgârci în beregată
Care să sâcâie băiatul și pe fată.
Totul era de glumă și de joacă
Și așteptai doar pomii să se coacă.
Dar ce-i veni într-o zi lui Dumnezeu
Că se-arătă încins în curcubeu
Și dete-ntâile porunci
Anume ce-i iertat și nu e să mănânci.
-"Din pomul acesta, Evo și Adame,
Să nu v-atingeți nicidecum de poame.
De unde nu, cunoaște-ți ce v-așteaptă:
Pedeapsa mea cea crâncenă și dreaptă."
"Ai auzit?"
"Am auzit!"
"ce fel,
Că se mânie Domnul, însuși el?"
"Mi-e tare poftă, dragul meu, să gust
Tocmai din pomul ăla, plin de must."
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.