Orizontul năvălește dezmățat
orizontul năvălește dezmățat în pictura ierbii,
chiotul de flori se dă la o parte,
mi-s largi brațele ce le cuprind
și-n treacăt îmi strivesc ochii albaștri.
sunt într-un zbor de fluturi
ce taie albastru spălat de ploi,
între minus și plus infinit,
pe calea ce nicicând n-o voi străbate.
coloși de gânduri mă-nconjoară
înfloriți de ispita lunii,
cu fantomele îmbrățișărilor pictate-n apus,
eliberând destinul de căruntele amintiri.
stăpânesc geometric doar spațiul meu
tocmindu-mă cu noaptea pentru stele
și mă doare umărul tău stâng
ca și piramida cuvintelor prăbușită
în locul ce-nverzise ochiul orb.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre ochi
- poezii despre flori
- poezii despre albastru
- poezii despre timp
- poezii despre ploaie
- poezii despre pictură
- poezii despre ochi albaștri
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.