Un om tăcut
un uriaș
cu palma cât o lopată.
copiii fug de el când dă să-i mângâie pe creștet.
nu prea are ce spune pe limba oamenilor,
cu ce cuvinte să vorbești despre gustul cărnii de șobolan
în Siberia
sau despre copiii morți de foame
trași de lupi în hrubele lor înghețate.
și vară și iarnă umblă
cu boanda roasă de molii, șosete de lână în opinci
și căciula din piele de oaie, trasă pe urechi.
apoi, într-o zi, prinde-a se topi pe picioare
acum o umbră trece pe uliță și sperie copiii.
dar omul tăcut e greu,
tăcerile lui atârnă ca niște ghiulele
și-l trag în fundul pământului.
așa și Huzum
intră puțin câte puțin în pământ,
până-ntr-o zi când fu înghițit cu totul,
cu boanda lui roasă de molii,
cu șosetele de lână și căciula din piele de oaie
la dezgropare,
oasele mari aproape straluceau
atât de curate
lânga ele tăcerea grea
ca o cutie neagră, neatinsă de viermi.
poezie de Nastia Mureșan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nastia Mureșan. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.