Femeia finală

Căzând pe zări şi-n sânge-n întrebare
în hram de mâine umbra e rănită
în haina de visare cuvenită
şi toamna vine-n frunze cu turbare.

Lumina-n oameni, speranţând în pită,
e plumb la cină... Roua aur are
la vorbă-n straiul dimineţii rare...
Abia păşeşti, de zboruri ostenită...

Femeie cu poveri de-amor pe umăr
în nume de etern pe trup te scriu
mi-or fi iubiri de vierme în sicriu
când printre luturi terne-o să mă număr.

Că moarte porţi şi n-ai, să se revolte
destul de timp în tainelor recolte...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Votează! | Copiază!