Vată de zahăr
Tot ce scriu
îmi sună
de parcă ar fi
inventat
chiar dacă
acest ecran alb
e singura oglindă
în care mă pot vedea
cu adevărat,
în unele nopți, când o voce neagră,
ca un bruiaj seducător, își
începe cântecul,
mă așez
pe canapea, după o baie fierbinte,
sunt toată numai abur
și iasomie,
doar ruj ruginiu pe buze, părul umed și-ntunecat
cu vârfurile proaspăt retezate
picurând sânge,
sunt pregătită pentru voi,
așa, în aparenta mea vulgaritate
sunt totuși vulnerabilă
dar
sunt gata oricând să vă orbesc,
să vă împrăștii
mințile în constelații nebănuite
trăgând
dintr-o țigară interminabilă
ca un coșmar,
doar eu și voi
și acest
ecran
alb între noi
care tremură
sub degetele mele
ca un perete
subțire, de carton,
ca pânza
unui cort
în care se adăpostește un copil
și citește
povești de groază
sub lumina lanternei
mințindu-se
că monștrii-s departe
și lumea,
oh,
lumea
e o vată uriașă de zahăr.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zahăr
- poezii despre voce
- poezii despre sânge
- poezii despre seducție
- poezii despre ruj
- poezii despre păr
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.