Pe gorganul cel mai răsărit al Belgradului, turnurile castelului ţarilor Serbiei opinteau să străpungă ceţurile iscate în pântecele munţilor Dinarici, ghiontite de vânt harnic asupra cetăţii de scaun. Deasupra donjonului, drapelul alb cu cap de urs chindisit în fir de aur, împovărat de ploaia ce stăruise de trei zile, flutura anevoie. Castelul, aidoma celor din ţările papistaşe, era o fortăreaţă puternică, împrejmuită de zid crenelat. Veacurile însemnaseră piatra de codru. Pe negura aşternută de vremi, ici-colo, muşchiul zvonea verde de mlaştină, smaraldin în binecuvântate zile însorite.

Rodica Ojog-Braşoveanu în Vulturul dincolo de cornul lunii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!