Eu adormisem cu fruntea pe cuvintele tale
era târziu
cuvintele tale nerostite încă gemeau toate pe filele albe
turnându-și amprentele la mine în suflet
le citisem cu nesațul unui cerșetor de iubire
lampa de pe birou se poticnea în iluminare și
din ce în ce mai difuze licăririle ei moțăiau prin odaie
de emoția visului
eu adormisem cu fruntea pe cuvintele tale
buchiile largi de înțelesuri înfiripau vise
mi te vedeam vânt
pescăruș
greier
lună
pomi
da... păream pomi cu brațe-rădăcini
ramificate sub pământul
nebătătorit încă de îndrăgostiții timpului
în vântul tomnatic părul nostru-crengi noduroase
își spumegau frunzele ruginii în semn de sărut
ochii mari-perechi de vise fulgerau tunetele
sevei ce ne încolțea trunchiurile arcuite
unul către celălalt
din sânul inelelor vii
vocea ta răgușită
mă striga
vântului trebuia să-i mulțumim
că-n a lui cuvântare noi ne-am cuprins
în îmbrățișarea aceea nelumească
când mi-ai pierdut crengile
eu am deschis ochii
și încă auzeam strigăt de vânt
de pescăruș
de greier
de lună
de pom
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre copaci
- poezii despre voce
- poezii despre toamnă
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.