Poemul
până la poartă
poți alerga sau sta
într-un picior pe marginea terasei cu flori,
o singură petală este suficientă
să-ți aduci aminte trupul său
așa cum lumina te-a ajutat să-l admiri cândva,
întotdeauna ai spus privirea ce alunecă
pe un corp de femeie nu-i un păcat
devine exercițiu de contemplare a creației,
te prinde
la timp să-i afli respirația, parfumul
dacă neliniștea nu te-ar pierde
odată cu simțurile scufundate în propria piele
ca într-o apă ce te renaște pentru a scrie cu
iubire poemul pe care ea nu-l va citi niciodată
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre trupul femeii
- poezii despre timp
- poezii despre simțuri
- poezii despre poezie
- poezii despre picioare
- poezii despre lectură
- poezii despre iubire
- poezii despre flori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.