Mă spovedesc, când nu mai pot vorbi

Nu-i timpul cu noi,
dacă-n faţa fiecărei uşi nu te-aşteaptă o Viaţă!
intuiesc un pîntec de mamă, şi... apoi
poţi, să te extragi din morminte? fără să cazi?
nu-i nimeni în décor, cine să-ţi dea socoteală
de Trecutul-cel-mut, doar Orbul, te mai vindecă azi...
Mă spovedesc, când nu mai pot vorbi
în tropot de cuvinte şi-n sute de poeme
mai sfânt de-atât, ce poate fi?
cu ochii deschişi, visez noi începuturi, se pare
din dorinţa de a o lua mereu de la capăt,
copilăria, mai multe feţe are!
mă spovedesc pentru cât n-am putut vorbi
în tropot de lacrimi şi-n sute de poeme
mai dureros de-atât, ce poate fi?

poezie de Daniela Pârvu Dorin (21 august 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Votează! | Copiază!