Un cântec la sfârşitul lumii
În ziua-n care vine sfârşitul lumii
O albină zboară-n jurul unei flori de trifoi,
Un pescar repară năvodul încă ud.
Delfinii fericiţi fac salturi în mare,
Puii de vrabie aleargă printre stropii unui havuz
Şi şarpele are solzi aurii, aşa cum trebuie să aibă.
În ziua-n care vine sfârşitul lumii
Femei sub umbrele traversează pajiştea,
Un beţivan moţăie sub copac,
Precupeţii strigă pe stradă
Şi-o iolă cu vela galbenă se-apropie de insulă,
În aer mai întârzie acordurile unei viori
Pentru a se pierde apoi într-o noapte înstelată.
Şi-acei care-aşteaptă fulgere şi tunete
Sunt dezamăgiţi.
Şi-acei care-aşteaptă semnele şi trompetele arhanghelilor
Nu cred că aşa ceva se-întâmplă-acum.
Atâta vreme cât soarele şi luna sunt deasupra,
Atâta vreme cât bondarul vizitează un trandafir,
Atâta vreme cât se nasc copii rozalii,
Nimeni nu crede că aşa ceva se-întâmplă-acum.
Numai un bătrân cu părul coliliu, care-ar putea fi un profet,
Dar nu este un profet, deoarece este mult prea ocupat,
Repetă în timp ce leagă tulpinele roşiilor de araci:
Nu va mai fi un alt sârşit al lumii,
Nu va mai fi un alt sârşit al lumii.
poezie de Czeslaw Milosz,1911-2004, laureat al premiului Nob, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!


Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.