Zăbovesc
zăbovesc atemporal printre rosturile zilei
delimitată de toate miresmele.
cu mine e arderea fără flacără
în urma căreia nu mai crește nimic.
dorm între două emisfere
foarte departe și tot mai subțire de lume, de tine,
într-un exil aglomerat de oameni.
vertijuri de roz dispar,
viziuni tocite din detalii închipuiesc ploi calde pe umeri,
fisuri în ziduri și-n așternut stupoare,
petale de mâini și picioare sfidând incertitudinea mea că exist.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre viziune
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre roz
- poezii despre ploaie
- poezii despre picioare
- poezii despre mâini
- poezii despre foc
- poezii despre existență
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.