Am fost odată ca niciodată
să te-odihnești pe salteaua descărnată-a nopții
când cerul ține luna în fereastră
să-ți privești picioarele care s-au tocit de-atâta mers
pentru că viața nu e decât mers și muncă și suspin
și doar în lumea viselor ești liber
nu îți trebuie apărare
o mână mângâie, o alta respinge, cam așa e viața
și tu încerci să te speli în lumină
să cureți toată tăcerea
dar mai bine taci
că și tăcerea e de mai multe feluri
eu tac, viața tace, lumina tace
e atât de multă liniște
că ai putea s-o aduni
să ai ce toarce
la bătrânețe
dar ca de obicei
repeți și tu: am fost odată...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre picioare
- poezii despre noapte
- poezii despre muncă
- poezii despre curățenie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.