* * *

mama mea era frumoasă
că o zână din poveste...
a plecat de-un timp de-acasă
căţărând pe nişte creste...

pârjolit de disperare,
jupuit de amănunte,
privesc buzele... cu care
mă mai săruta pe frunte...

aplecat peste uimirea
lacrimei lipită-n pleoape
stau de vorbă cu privirea
ce mi-a fost aşa... aproape...

nopţile fără pereche
mi-amintesc cu nostalgie
şi cercelul din ureche,
şi gropiţa... din bărbie...

deseori în vis îmi vine,
şi-o privesc strângând din dinţi
cum zâmbeşte către mine,
şi... mă laudă... la sfinţi...

să-mi proptiţi cu zâmbet frica
lunecată pe podele,
şi... să nu-i şoptiţi nimica
despre... lacrimile... mele...

poezie de Sorin Dumitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!