Orele albe ale umbrei
departe
în adânc de codru
pe un meleag
cu nori de lapte grei
acolo oamenii seacă
de dor
de oftică
de trista lor cădere...
o flacără
aprinde-a lor mâhnire,
conduse
suflete oarbe spre pieire,
sclavii zeului indiferenței
gol în nemurire...
mâhnire mocnind în abis
pe stâncile
de ger uscate
chiar sub cel soare
arzător din zi
cădeau
brazii din codru
apăru drept licărire
parcă ar fi de smoală
ori nu damnată
fiind de fel
plângea cu umbra de singurătate
cu chiuit de moarte și blestem
vedea că-n locul cela
adormit de jale
pe unde ziua se lupta să stea
își învățau cu sârg năpasta
își împlăntau inima-n ea
oh! de pe stânca
înghețată-n soare
cu văicăreala ei
de moft
se chinui
să înțeleagă fapta
cum fără umbre
viețuiesc cu zare
cum fără milă caută soroc
cuprinzând-o parcă starea
de a ieși prin vis din joc
atunci în drum se aciua prostimea
trecând trecând trecând
cu orele uitate în simțirea-i
de tăciune plângăcios umbrit
dar prea cuprins fiind cu nesimțirea
se trezi parcă liber plin de avânt
pe un meleag departe
unde taina sclupta albirea orei
cumințenia de sfânt
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
- poezii despre sclavie
- poezii despre ore
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.