Un vârtej prea metaforic
Ne-am pierdut identitatea într-un val al nepăsării,
Unde zâmbetele triste cuceresc obrajii lumii,
Undeva, la o treime, piramidele uitării
Încă ne arată timpul când ne inventau străbunii
Evidența stă ascunsă sub un lacăt al tăcerii,
Fără copii după cheia ce deschide universul,
Au rămas prin constelații sub privirea omenirii,
Dar cum să ajungi la ele doar cu gândul sau cu mersul
Încă sunt oșteni ai vorbei, însă prea puțini se pare,
Ce îndreaptă câte-un deget către sursa de lumină,
Înspre ceruri ei arată că există o cărare
Către infinitul sacru și culoarea lui divină
Dar în cruda realitate, drumul existenței noastre,
Șovăie sub îndoiala unor lecții prefăcute,
Care ne îndepărtează de esențele albastre
Și preschimbă adevărul în expresii surdo-mute
Între timp, dar ce e timpul? Noi vâslim în gol secunde
Printre îngâmfări rebele, prea deștepți și plini de sine,
Într-un spațiu care parcă caută să se scufunde
În vârtejul metaforic, unde răul pare bine
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Adi Conțu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.