Les Andalouses

Les Andalouses, îndepărtata plajă,
ce mă primea cândva îndrăgostit,
mă cheamă în trecut necontenit,
pe-al său tărâm, cuprins de-atâta vrajă.
Din Maraval veneam pe Front de Mer,
trona pe culmi, deasupra, Santa Cruz,
şi rămânea în urma mea, difuz,
oraşul tot, cuprins de un mister.

Pe lângă Monte Christo tot urcam,
Mers-El-Kebir venea apoi la rând,
vedeam vapoarele în radă stând,
şi, tot mai mici, în urmă le lăsam.
Ne îndreptam cântând spre Cap Falcon,
ce se zărea senin în dreapta mea,
dintre coline Bomo apărea,
şi-n larg trona un falnic bastion.
Iar drumul sinuos ne tot ducea
spre mult doritul nostru Andalouses,
pe care nu puteam să îl refuz
nici chiar atunci când vântul se sucea
printre coline cu profil confuz.

Te văd şi-acum aievea cum erai,
Diană zveltă, cu profil creol,
cu păru-n care se juca Eol,
atunci când nebuneşte alergai
să prinzi un val, ce se spărgea domol.
Să te aduc acolo, aş-mai putea?,
mă-ntreb adesea, când privesc-napoi,
şi-n gândul meu renaştem amândoi,
plutind pe colţul unui ciob de stea.

Tu unde esti? Mai vrei un scurt popas
să-l dăruim iubirii noastre din trecut?
M-aş delăsa de-ntregul meu avut,
ca-n scurtul timp, ce-n faţă ne-a rămas,
să reclădim duios un ultim început.

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!