Miză fantastică
Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare
cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,
în cumpăna de gânduri rănită reapare
o miză răscolită de un regret prelung.
Sub umbrele apuse în amintiri sterile
îmi regăsesc voința uitată mai demult
în cântecul fantastic al tristelor sibile
venite pe-nserate în taină să le-ascult.
Din hăuri nevăzute himerele barbare
în nopțile toride mă cheamă în trecut
să îmi ascundă dorul în lunga neuitare
rămasă agățată pe vechiul mit pierdut.
Dar eu arunc balastul iubirilor rebele
întoarse supărate pe aripi lungi de dor,
adun tăcerea nopții în gândurile mele
să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.
Pe curba directoare a torului fantastic
îmi regăsesc busola, în timp nedefinit,
resimt nemărginirea procesului stohastic
când soarta asimptotic se pierde-n infinit.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre noapte
- poezii despre gânduri
- poezii despre dor
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre supărare
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.