Creioanele

sunt una dintre cele mai catastrofale realizări
ale lui dumnezeu,
fireşte,
alături de picioarele interminabil de fine
ale unei femei
sau de momentul acela
(de la care începe rătăcirea grafică)
de când un poem nu-şi mai ţine de mână
cuvântul...
şi mai sunt şi alte distrugeri,
dar aici am preferat să tai enumerarea.

câte kilograme de îngeri umezi
a putut managerul ăsta să bage într-un creion,
astfel încât întinează cu lacrimi lactee
pe toate istoriile cearşafului?

mi-am dezlegat creionul
din lanţurile laptelui său,
devenise mult prea trist domestic
pentru gustul meu,
i s-a mai scurs câtva alb pe la vârful gurii,
dar, iată,
ştie că trăim acum să murim altădată
de dragoste, de grija literei, de potop,
de fapt.

o, şi ce pedepse medievale mă aşteaptă
în biroul divin al fabricii
pentru erezia asta de a usca, puţin,
paradisul forţat.

ascult însă vocea creionului pe youtube,
sare pe portative negre,
dar ce catastrofă am putut evita...

acum uneori...
îmi încarc un deget cu un înger subţire
ca să pot scrie (sau ţine) de mână
poemul.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!