Rapsodie de August
pe obrajii depărtării soarele pictează zarea
încărcat cu raze blânde se pogoare-n gândul meu
ca o zână fermecată cu sfieli zâmbește marea
fluturi de iubire pură îmi zburdă prin decolteu.
vântul adie magic trezit din amorțeală
cu roua crinilor mă-mbată și pe mine
scutur clipele buimace și le scot din amețeală
în vitralii de lumină surâd nimfe, hermeline.
prin ferestrele din visuri intră bucurii degrabă
și tăcerea și cuvântul în iubire își fac casă
cu gânduri de voie bună toată ziua îmi fac treabă
și îmi pun pe ochi lumină de factură valoroasă.
trec cocori prin ochii minții printre zâmbete curgând
iau cu ei tristețea neagră printre nouri alergând.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.