Stelele...
mor în epoleți,
se câștigă-n grade,
ani și trepte...
Ele cad o dată
cu haina pe care
o dai jos seara.
Oricât de mult
ai spăla haina, zi de zi,
ele nu lucesc niciodată!
Ele au fost cusute
în vârful acului
și în lumina neoanelor
când noaptea devenea albă.
De la cel ce vine,
tot ce vine se întoarce!
Ce plăcută și curată
este la vedere Haina Dreptății,
unde stelele strălucesc pe cer
și nu sunt cusute de mâna omului!
poezie de Cristina Mariana Bălășoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre vestimentație
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre seară
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- poezii despre dreptate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.