* * *

în Dincolo e nimic.
nimeni nu dispare din viziuni,
sunt înlocuitori cu feţe lipsă,
morţii nu au ce căuta în moarte.
nu e ruşine, vină,
sunt voci care circulă cu lanţuri la picioare,
e un aer sclav care
atârnă peste Zona de Cenuşă.

în moarte nu sunt morţi,
sunt flăcări care merg în patru picioare.

chemată de stirpe,
ura e frumoasă, îi dau dinţii,
înaintează cu lupi falşi de lumină scăzută prin treceri spre Pământul de la Capăt.
taţii nu au putut fi salvaţi, Răul se ascunde în miei.
e o dezonoare
câştigată cu răzbunări seismice.

coordonatele cad în transă,
îşi lasă pielea năpârlită
unde trebuie
în Ultimul Câmp al Strălucirii.
aşa, Urmăritorii străbat durerea după ele
în localizarea mamelor.
ochiul nu trage cu arma, trage cu mintea.
nu mai sunt morţi,
mamele
trebuie să le poarte viziunea în pântec.

Înaltul Negru nu vine neinvitat,
e demult sus.

Credeai că ştii ce e Moartea?
Nu e nimic acolo.
Am fost.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!