întunericul
întunericul a construit un zid,
pare mai lung decât orice mângâiere.
atunci mi-e dor de tine,
când pereții capturează esența inimii.
am vrut să rămâi, la fel ca aerul,
dar luna pierise.
o amestecare de ființe și lucruri
au făcut o altă așezare între ziduri.
pe mozaic dansează umbrele tragerii mele pe roata eternă.
cele două mâini sunt o movilă de mâini
captive în ploaia de lucruri mărunte.
exist închipuit în ochiul frunzei,
în strigătul inert din cele patru vânturi.
în curba răsturnată de vânt orizontul e șters, nu există.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre existență
- poezii despre întuneric
- poezii despre timp
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre mâini
- poezii despre inimă
- poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.