Atunci când iubirea ajunge casă de jale

se întâmplă să aprinzi o lumină
din cea mai nouă stea născută prin simpatie
de curbura pământului

oamenii
nu mor
ceea ce îngropăm odată cu seninul
este imagina lor întoarsă
faţă de viaţă
să nu-mi spună cineva că oferă mai mult
decât cel care a copt primul pumn
de seminţe
dimineaţa
îmi scot umbra pe străzi
fiecare stâlp sau zid de pe margine
îi compune fidel bucuria

setea de libertate convieţuieşte intens
cu animalul din mine
n-am făcut decât să hrănesc o iluzie
în rest
meritul este al întâmplării

probabilitatea apăsătoare ne transformă
într-o călătorie de la pământ la soare
memoria întâmpină greutatea trecutului
posibil să fii dezgropat veche securea

pentru că nu las urme
mi-a fost imposibil să fac o mulţime de gânduri bune
să mă urmeze

tu şi îngerul păzitor
împărţiţi ce-a rămas după plecarea întunericului
nu aveţi curaj să priviţi în oglindă
cineva străin face semn că nu se bazează

salvarea poate veni şi din tăcerea cuvintelor
m-am gândit în timp ce treceam
de partea cumplită a nopţii

ce poate fi mai frumos
decât cântatul cocoşilor
iubirea ne întoarce unul împotriva celuilalt
văzând suferinţa ambelor părţi

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!