Bucegi, Cota 1400

Uriaş lăţite, hârtoapele,
umplute cu mândria bradului,
cu muzica fagului,
cu smerenia molidului
şi splendoarea multicoloră a verii,
te cheamă a fi pasăre
şi chiar aşa m-am simşit acolo,
unde imensitatea îţi urcă în palme,
te îndeamnă s-o scrii,
iar ochii îşi ascut agerimea,
întru a nu rata infinitul clipelor...

Planam peste sălbaticul perfect,
peste nuferii,
pictaţi de norul, ce-mi săruta tălpile,
păsările mă sfredeleau cu ochi curioşi,
încât m-am întrebat:
de ce am văzut aşa puţine minuni
într-o viaţă atât de lungă?

Mulţumesc, Cerule, în miraculosul tablou
ai păstrat un gol de-o urmă,
de-o mirare incandescentă pentru ochiul sufletului,
ca să nu mă confunde Bucegii cu o statuie,
îngenunchiată în faţa măreţiei,
ce se plimbă-n strai de lumină la cota 1400...

Cota 2000 a refuzat să mă primească,
tocmai făcea o baie de ceaţă,
dar eu nu ţin la supărare,
am înţeles că vrea să mă întâmpine
în toată splendoarea... şi o vreau!
(.... imperativul în realizarea unui vis!)

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!