Parada muștelor
M-aș ofili în toate sertarele durerii
unde ard cromatic visele-n galbenul amar-mortal;
iar eu, literă fără casă
îmi beau crematoriul pe la marți și jumătate...
Mă tem de Septembrie
o doamnă trecută de vârstă a treia
mi-a zis mai de mult că m-am născut pentru a mă urî oamenii înalți...
Mă iubește furtuna manuscriselor roșii
atât de tare încât îmi pune arta la picioare,
dar Dumnezeu poate nu a vrut să mă iubească poemul...
A vrut să mor...
Să mor cu bricheta în mână, să nu-mi aprind aplauzele.
A vrut să fiu cenușă de poet acum două vieți,
Iar azi, uite-mă verighetă de damă...
Doar un cadavru de zăpadă
mai dă târcoale-n fantezii amnezice
ușii mele de verdeață...
Și cântă non-stop la chitară de parcă nu exist în fața lui...
Iubitule, îți promit că n-am să scriu nimic despre tine,
îți promit că-mi voi găsi și zâmbetul și inspirația în brațele neființei...
Reflecția-n fereastră îmi cântă minciuna înainte să închid ochii pentru tot eternul tău pe pământ...
Și totuși simt că nu s-a tipărit sfârșitul,
Și totuși încă simt ceva...
Dragul meu,
parada muștelor se încadrează în două silabe speriate...
Eu am încredere în tot nordul ei
iar pentru sud doar Albă ca Zăpada poate să-mi confirme puterile...
poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zăpadă
- poezii despre poezie
- poezii despre înălțime
- poezii despre încredere
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vârstă
- poezii despre viață
- poezii despre verighete
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.