* * *

o ploaie de vară în dreptul fiecărei unghii
azilele au curţile cât o farfurie cu orez bun
mecanicul sprijină zidul, râde în direcţia primăverii
injecţia cu valium
lăptăreasa pe hol
eu şi mirosul de caise

atâta avere aveam atunci
un ţipăt scurt într-o mamă
unghiile crescând
aerul întins pe o felie cu marmeladă
câinele meu bătrân

îmi ţin minte doar uitările nu pe mine
îmi ţin în dinţi mâneca hainei şi sfâşii
dacă aş fi apucat să-mi cer iertare
nu aş fi băut urină nu aş fi fost cheală
nu aş fi înghiţit niciodată puroi şi omizi
nu aş fi avut capul găurit de pantofi şi de gloanţe
nu aş fi murit, mamă

aş fi dus în degete un alint cât
o scoică mică, un somn lichid
m-aş fi mângâiat cu piciorul
pe o coală albă acolo unde
n-aş fi putut scrie despre mine nimic
pentru că eu nu am existat

a existat această reţea de vene
din praf de tămâie
şi celule de frig

mă încap, mă îmbrac în cele mai bune oase
şi în cea mai frumoasă carne a lui Dumnezeu
respir în
locul de unde mi s-a spălat memoria
sparg scoici în mine cu mâna goală
şi aici nu e ţărm

în dreptul fiecărei ferestre e o unghie
în dreptul fiecărui deget al meu plouă

Hai să plecăm. E duminică.
Vin delfinii, Camelia.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!