Trezeşte-te, femeie....

Nu da uitării ceasul ce ţi-a-nviat fiinţa
Când urme de speranţe zadarnic întremau,
Şi-ţi măcinau suflarea, şi-ţi spulberau dorinţa,
Străină ţi-era calea şi anii ce urmau.

Sforarii tinereţii ţi-au reclădit iubirea,
Timidă l-a-nceputuri, hulpavă mai apoi,
C-un ochi priviră-n urmă, cu celălalt trăirea,
V-au invitat la valsul ce-avea să fie-n doi.

Şi ritmul îl păstrară-ţi, dar se răciră polii,
Gheţarul se-ntrepuse ca insulă-ntre voi,
Un uragan nevrotic vă răscoliră-orgolii,
Iar micul lac cu nuferi l-aţi năucit de ploi.

Nu-i da nefericirii vreo palmă ca osândă,
Ea-i parte din întregul ce viaţa n-o trădează,
Îşi va lua cu timpul greşeala ca dobândă,
Trezeşte-te, femeie, curândul întomnează!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Votează! | Copiază!