Din tâmpla crezului apus

Seara se cuibăreşte ca un corb în conştiinţă –
din tâmpla crezului apus creşte ziua de mâine,
aşa cum corbul se aşază inert peste umărul lui Pallas
şi rătăceşte prin praful de stele ca un deja-vu gutural -

Din abanos renaşte speranţa zilei de mâine
căci lumina-şi adună resturile de sub unghiile lui Morfeu
şi-şi strigă dezrobirea prin cornul abundenţei.

Primele raze şi-au câştigat independenţa
în urma bătăliei de pe frontul firmamentului estic
depăşind tranşeele de nori şi santinelele tunetelor nedeclanşate.

Mi-am îngropat somnul în vârful de stea
iar visele-mi sunt doze mici din cuvintele brute,
ascunse grupat în distanţa dintre foaie şi pix.

Dimineţile îmi sunt camere de refugiu
unde soarele reprezintă diferenţa până la cuvântul descifrat din prologul de raze.

poezie de Valentin Tufan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!