Când am vrut să fur o rază...

Am furat din Cer o rază, am scăldat-o în iluzii,
Cu ardoare o râvneam în a sufletului casă,
Dar, nătângă rătăcită, m-am pierdut printre confuzii
Când speram că pot, o clipă, să mă simt ca o mireasă,

Nu femeie măritată, ci fecioară strălucind,
Captând zeilor atenţii, zicând slovele zidite,
Cu emoţie transmise, prin candoare drum croind
Către surdele,, icoane", către inimi împietrite.

Am crezut că voi putea, îmbrăcată-n violet,
Să stârnesc furtuni în creier, să aprind zâmbind făclii,
Cucerindu-i o secundă prin cuvântu-mi desuet
Ce nu ştie să creeze fascinante poezii.

Mi s-a spus că doar o moarte merit pentru îndrăzneala
De-a-l sfida, cu indolenţă, chiar pe Zeus din Olimp,
Scriind vorbe fără noimă, irosind în van cerneala,
Nelăsând nicicum vreo urmă-a trecerii mele prin timp.

M-am retras unde mi-e bine: printre oamenii de rând
Care n-au crezut vreodată că-s ai lumii suverani
Şi mi-am spus, c-un surâs trist, cugetând în al meu gând,
Că, la masa opulenţei, nu e loc pentru sărmani.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!