Când noaptea nu venise
În mine porți de suflet stăteau mereu închise,
Iar ziua nu plecase, nici noaptea nu venise,
Când patima-așteptării alunecase-ncet,
Pierzându-te în haos și-amurgul violet.
Tu, minune-a lumii, în taină-ai apărut,
Cu frumusețea serii, venind dintr-un trecut,
Sfioasă și gingașă sau poate doar părere,
Cu-o lume de povești, ascunsă în mistere.
Destin fărʼ de pereche, mereu de nepătruns,
De care până astăzi nu-i pot găsi răspuns,
Te simt acum, aievea, iubire și simbol,
În casa mea stingheră, tu ai umplut un gol.
Eu îți citesc în ochi privirile sfioase,
Când noaptea nu venise, iar ziua nu plecase.
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre simbolistică
- poezii despre seară
- poezii despre prezent
- poezii despre noapte
- poezii despre lectură
- poezii despre iubire
- poezii despre frumusețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.