Într-o tăcere păgână

Întinderea se prelungeşte până dincolo de orizont,
când se luminaează strălucitor
scoate un abur difuz prin care-i respiră ierburile.

Fântânile adună câţiva copaci în jur
căzuţi din cer ca o binefacere a drumeţilor,
după ce se răcoresc cu apa rece
să-şi odihnească în pace oasele.

Cerul este prea înalt în amiaza de pomină,
între noi se cuibăreşte umbra,
într-o tăcere păgână
ne agăţam de priviri bolnave.

Vorbele nu-şi mai aveau rostul,
aşteptam să căpătăm noile puteri
şi primim imboldul
de a ne urma lungul drum.

Câmpia se îmbracă în lanurile ei,
noi ne îngăduiam din ochi plecarea,
ne bucurăm de sosirea norilor,
şi ascultăm ierburile în unduire,
visăm la hanul dintre sălcii
unde noaptea devine un scut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!