Reject
poezia și rutina de a fi
sau dimpotrivă viul și rutina de a nu fi
toate cu miros de tinerețe strivită
fluieratul impiegatului înainte de a-ți porni
trenurile
parcă văd blazarea ferestrei
chipul tău obosit cerșind mii de îmbrățișări
așezat lângă strada cu ciment fierbinte
beau din vinul tare și mă risipesc într-un du-te-vino ilogic
știu că te vei despărți de umbra mea și nu mă vei mai găsi în săptămâna efemeră
când glasul tău asuda de culoare
trag încă o rochie peste primăverile astenice
care mă recompun fidel
atunci când am strivit țigara de pieptul tău
poate că
gara de tranzit a rejectat săruturile stereotipe și
ușile vieții silențioase
nebuna aceea care la gurile de metrou ți-a promis
că nu-ți va injecta endorfine și tu existență cu asigurare la zi
ai întrebat ultimul călător
cum ai putea să nu te scrii în bitum
ca aceia care au cucerit Maramureșul
cu lemn
ai pirogravat clipe mistice și echinocțiul
dar nu ai acceptat acel challenge dintre eu și
populația zen
pentru că orașul ți-a populat fantasmele cu
minus-timp
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre populație
- poezii despre vin
- poezii despre viață
- poezii despre trenuri
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre săptămâni
- poezii despre rochii
1 Alex.D [din public] a spus pe 28 iulie 2019: |
Ce ți-e și cu postmodernismul ăsta. |