Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Și a fost seară și a fost dimineață

[ziua a patra]


astăzi am să-ți vorbesc despre moarte ca despre
un smartwatch cu pedometru: știi cât mai ai de trăit
dacă-i numeri pe cei ce nu-ți mai sunt

la început toți credeau că va muri spaima
bătrânul nebun cu trei fire de păr pe ceafă
o dimineață întreagă băuse
și o după-amiază întreagă dormise cu capul pe o bordură
vopsită cu mâna lui
când s-a trezit seara fața i se umflase
ca un pește balon scos din acvariu
au chemat ambulanța l-au dus la psihiatrie
acolo a intrat în sevraj apoi a dat în demență senilă
fiul cel mare deja cumpăra prosoape și lumânări
după trei zile spaima trece prin cartier ca de obicei
cu un aparat radio legat de piept
ziceai că-i un cercetător rus care măsoară
nivelul de radiații

în schimb a murit madam grigorescu
pensionată demult din armată
venea la magazinul albastru sprijinită într-un baston cu mâner de argint
nu cumpăra nimic niciodată
doar căuta vorbă
se plângea că fata ei care lucrează la primărie
nu vrea să mai știe nimic de ea
și că ar trebui o lege ca-n china unde copiii
sunt obligați să-și întrețină părinții la bătrânețe
fata care lucrează la primărie se plângea că toți banii
se duc pe curul mă-sii deși mă-sa avea
pensie frumușică de militar
acum e pace-n familia grigorescu
fata își vede în continuare de primărie
mama caută vorbă prin moarte
sprijinită-n bastonul cu mâner de argint

*

au dat căldurile și-am început să vânăm hârciogi
s-au supărat preoții că le-au distrus cultura de jalapeños
am pus capcane cu grâu otrăvit
în fiecare zi doi trei căței de pământ cad în capcană
fac tumbe se zbat apoi mor cu spume la gură
mie mi se rupe inima ca o hostie extra pentru concelebrare
dar viața se răzbună întotdeauna
într-o zi din acvariu ne-a dispărut fără urmă
sanitarul alb
dacă ar fi murit ar fi plutit pe burtă la suprafață
singura concluzie logică
a fost că l-au mâncat peștii guppy
ca pe un mugur de jalapeños

ca să simt că trăiesc privesc dimineața
cum teița se scutură și florile-mi par
firmituri de pâine strânse în coșuri după
ce s-au hrănit cinci mii de vrăbii
viața mea de acum e o recenzie strălucită
pe care am scris-o pe bani
la un volum de poeme incredibil
de prost

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Emilian Valeriu Pal. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook