Nu stau la rând, să nu îmi vină rândul
trupul ia distanță din ce în ce mai multă
de cine sunt și cine bun mă recunosc
oglinda mă scuipă și dușmănos insultă
și-azvârle în aer putred iz de mosc
nu am murit, zic, mai am destulă cale
erorilor să le-mplinesc cumva rotundul
cât ora judecății și-a iubirii sunt rivale
nu stau la rând, să nu îmi vină rândul
dileme-s prea puține, banale și precare
când neștiința umple-n mine orice gol
din cineva ajung faimos un oarecare
foamei stăpâne respectându-i protocol
minții mai curând deloc nu o să-i pese
de trupul săvârșit în irosiri și alte trude
o să mângâie pe creștet și lasciv pe fese
Luna, cu ifosele ei misterioase, prude
acum, un fel de atunci sau de cândva
singur parcurgând desculț, haihui, geneza
în pauză, implor oglinda mea, a ei, a ta
să nu lovească jos, că-mi taie maioneza.
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre vinovăție
- poezii despre senzualitate
- poezii despre ore
- poezii despre mâncare
- poezii despre iubire
- poezii despre ignoranță
- poezii despre greșeli
- poezii despre dușmănie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.