Mie singur printre umbre
băiete,
nu lăsa gurii tale de celuloză
rostirea degeaba,
îți va geme urletul
cuvintelor interioare
udând cu cerneală de clipă
nefericirea unui timp zăvorât,
când s-or zidi toate la singur Dumnezeu Tatăl,
tată,
sunt bătrân, sărutmâna dumitale
mama are osteoporoză
nu mai poate ridica să-ți verse voma
din ligheanul cu ebrietate
sângele cristului te așază pe crucea beției
tot mai des,
invers
făceai o beție cruntă
cu laptele mamei tale,
ironic decedată de inimă
când de fapt îi urla
un cancer nu știu de care prin carne
superlativ,
Dumnezeu a ținut-o încă două decenii jumate
și a încetat din pricini de inimă,
pur și simplu i-au plesnit aortele
ca niște artificii de an nou,
din anul acela mi-a început și mie
să nu mai plâng la morminte
mai mult decât o singură dată
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Egoistul
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre mamă
- poezii despre început
- poezii despre tată
- poezii despre sânge
- poezii despre superlative
- poezii despre religie
- poezii despre plâns
- poezii despre nefericire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.