L u n i i , a r a r

TOTUŞI voi, străzi, totuşi voi stâlpi, niciodată nu suntem singuri. În călătorii extatice verificam dacă arcul îţi e strălucitor, dacă fruntea îţi e senină. Umpleam peisaje cu doi, aspirând frumuseţi muribunde în spaţiu.

Uneori văd enigmatici şamani care fac sa ningă peste somnul tău cu argintul cert al nisipurilor. Haa, ha-ha! Lumânările alene căzute din mâini adormite.

A rămas cu legenda lopătarului şchiop trecătorul. Naţiunile murmurelor apropiaseră golful ce apune cu ziua. În celalalt timp, adânciri venerate: adesea, ghemuită, o revelaţie blândă. Anul ce a îngrămădit şi semănat mărturisite tristeţi. Pe prag detaşare.

poezie de Ioan-Nicolae Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!