Dumnezeu fumează havană
Pe unde trec, de rănesc iarbă, pe urmele mele iarbă se ridică
Se țes unghiuri de stele-n genunchi cu lărgime în glezna pitică
Ți-am adormit în icoană alcătuire de crin, gură nepelin
Nu pot să mă despart de tine, nedulceagă simțire devin
Ți-am deflorat neliniști pe destin, spre tine pleacă poezia mea
Mi-e rând să beau triluri din mierle, să-nceapă zbor a exploda
Ți-am adormit îngeri în rană, cea care năvălì cu-otravă
În porii larg deschiși pre tron cu-mpărățiile-i în slavă
E timpul timpuriu de preatârziu să facem schimb de secundare
Încep foșniri să fumege încheieturi și Dumnezeu să-ncapă în iertare
Nici vânt sub àripă nu mă mai doare, bâjbâindu-mi azurii
Și nici trudind la neiubire mâini de zăpezi mă mai strâng
Pe unde trec, de rănesc iarbă, se ridică și umblă iarbă
Cu roțile vremii împing la seninuri și-ncep amurguri să fiarbă
Și cum zvârl umbră seacă, s-o-agăț în culmi de astru
Risc migălire în steauă-ți, duh geamăn, adaos la albastru.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre îngeri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre schimbare
- poezii despre religie
- poezii despre poezie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.