Canină ...

Nu-s câine de salon, ci maidanez
Şi bântui noaptea, ca un huhurez.
Sunt ruda căţeilor de pripas;
Lătrăm la unison, cu-n singur glas.
Şi lumea mă goneşte: "marş tu, javră!"
Întinde curse pline cu otravă,
Că mă întreb cu mintea mea de câine,
De ce otravă-n loc de-un colţ de pâine?!
Aud adesea un apelativ
Ce-a devenit de-acum, lait-motiv,
Când oamenii îşi zic pe nume câini,
Spălându-se astfel, degrab', pe mâini.
E drept că ne-adunăm toţi laolaltă;
Puterea noastră-i înzecită-n haită.
Apelativul însă ne jigneşte...
Suntem mai buni ca oamenii, fireşte.
Ne mai înfigem colţii-ntr-un picior,
Vecini cu zdrenţărosul cerşetor,
Bătându-ne pe-acelaşi dumicat,
Cu blana udă, maţu-nfometat.
N-oi fi eu câine de salon, cu stil,
Dar sigur mai viteaz şi mai abil
Şi nu mă dau pe câinii de salon,
Cu pedigree şi-al lor faimos blazon.
Chiar dacă uneori sunt şchiop, sau ciut,
Sunt mai descurcăreţ şi de temut.
Mă strigă ticălosul om "potaie";
Amprenta mea dentară-i pe ţurloaie.
Şi îl învăţ aşa, să ia aminte,
Să caute cu grijă prin cuvinte,
Că sunt şi eu un suflet de căţel,
Ce omului i-a fost mereu fidel.
Pe fugă mă pitesc într-un ungher
Înspăimântat de laţul de hingher,
Pus să mă pună la un adăpost,
De parcă eu aş crede, ca un prost...
Şi latru-n miezul nopţii, dau din gură,
Sporovăind cu-o altă corcitură.
La ziua îmi ţin gura răguşit,
Că am vorbit până am isprăvit.
În noapte bate ora ceasu-n turlă.
Un câine a urlat şi încă urlă.
Ca să mai dormi nu-i rost, căci un buldog
Latră pornit, în loc de epilog.
Eu vreau s-adorm în patul de mahon,
În seara asta însă, ghinion.
Toţi câinii di-mprejur latră-n răstimp,
Iar eu mă răsucesc, în pat, pe ghimpi.
Dar n-ai ce-i face, asta-i viaţa lor;
Să latre a-nvăţat şi-un câine chior
Şi stau în frig şi ploi, la datorie,
Sunt pazici buni şi fără de simbrie.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!