Când năzuieşti ...

Când năzuieşti spre stele şi zenit
Şi-ai vrea să-ti crească aripi pân' la cer,
Să nu mai fi în timp prizonier,
Ascultă tu de gându-ţi răzvrătit!

Din visul tău să-ţi faci stindard şi scop,
Pe drumul tău arid şi sincopat.
Cu-o umbră de speranţă aliat,
Să pui şi patimă în el, un strop.

Nu mai privi în spate-nfricoşat
Încremenit într-un prezent ostil,
În care te topeşti ca un fitil
De grija zilei greu împovărat.

Aleargă pe cărarea ta spre vis
Şi lasă-n urmă teama din trecut,
Când totul era tină, era lut,
Iar tu păşeai pe margini de abis.

Te vei trezi la capătul de drum
Mult mai puternic, mult mai înţelept,
Cu inima bătând voios în piept,
Cu visul tău înfiripat de-acum.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!