Carnagii
când îmi zâmbești mi se întâmplă aurul
afund argintului tristeții mele
zidindu-ți absențe în odaia pentru doi
urma ta e o tăcere
și-un diamant scos din stâncă
piatra de a fi
Sisif nu o urcă decât o singură dată
pe vârful muntelui existenței
dorm oameni fără de sânge
putrefact se declină în carne logica neființei...
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre stânci
- poezii despre somn
- poezii despre munți
- poezii despre logică
- poezii despre existență
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.