Păianjenul negru ...

Păianjenul cel negru, ucigaş,
În casa noastră veşnic chiriaş,
E îmbrăcat în pânze, cu mănuşi,
Pândindu-şi prada după cele uşi.
Îşi pune pălăria şi-un monoclu.
E elegant, cum este orice cioclu...
Şi ţese iute-n firele de tort,
Zăbranice, doar bune pentru mort.
Că victima îi va pica în plasă
Până n-o vede prinsă, nu se lasă.
Şi scuipă, îndârjit, un soi de bale,
În patru zări şi-n patru părţi egale.
S-a năclăit şi el până la cot,
Dar încă mestecă la bale-n bot.
Însă nu-şi face griji, căci e imun,
Ţesând neîncetat, ca un nebun.
Acum, în fine, are un coşciug,
Lucrat cu sârg şi mare meşteşug.
Ca giulgiu, pânza oţelită-n dinţi,
Ce-ar speria şi un altar cu sfinţi.
E pregătit, stă sus pe metereze
Făpturii zborul lin să îi reteze.
Festin să facă şi paranghelii
Cu vinuri pe alese şi făclii.
Stă ghemuit într-un mai vechi fotoliu
Să ţeasă alte pânze pentru doliu,
Bătându-se pe pântecul sătul,
Făcând din ghemul lui de bale scul,
Clocind noi tactici cu bătaie lungă
Ce somnul dintre gene îi alungă.
Păianjenul urzeşte, în fabrici, lungul şir
Al morţilor ce-şi sapă un loc în cimitir.
Când neatenţi, distraţi şi poate fără rost
Au înţeles târziu că doar picat-au prost.
Degeaba răzvrătirea din coate-şi face loc;
În ast război năpraznic, picat-au la mijloc,
Iar palida speranţă moare cu ei odat'
În sânge, neputinţă şi-n van acum se zbat.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!