DOAR APĂ-MPARȚI CU TOȚI...
La stirpea băutorilor de vin,
Faimoasă-n lume din antichitate
Prin spirit, har, noblețe, calitate,
Cu deferență, astăzi mă închin!
Cuprind planeta în totalitate,
Având în Bacchus protector divin...
De-i musulman, budist, ateu, creștin,
Din vin iau șarm și virtuozitate!
La tot ce-n mii de pagini s-a descris
Și-atâția condeieri prin vremi au scris,
O scurtă completare vreau să fac...
Un vechi proverb arată drumul drept:
"Mai bine spargi cărbuni c-un înțelept
Decât să-mparți Cotnar c-un prostănac"!
sonet de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre proverbe
- poezii despre protejare
- poezii despre prezent
- poezii despre planete
- poezii despre islam
- poezii despre cărbune
- poezii despre creștinism
- poezii despre calități
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.