Să te legăn ...
Să te legăn pui de om,
Cum adie frunza-n pom.
Să te-adorm al meu fecior;
Ochiul să-ți văd zâmbitor.
Să-ți mângâi chipul senin,
Fața ta de serafin...
Leagăn să îți fac din mâini,
Cum e vatra pentru pâini.
Într-un balansoar s-anin,
Lângă focul din cămin,
Să îți murmur cântec nou;
Te adoarmă-al lui ecou...
Să dormi greu, ca într-un vis
Vegheat de al meu surâs.
Să adormi în cântece,
Fără griji, ca-n pântece.
Dormi bine, copil poznaș
Cu trupșorul tău gingaș.
Zglobiu ca un fluture,
Să zbori ca un vulture.
Să te legăn prunc isteț
Mare să crești și semeț.
Să adormi cu mine-n gând
Cum e trupul în veșmânt.
Și când te-oi trezi din vis
Mă încânte al tău râs,
Când zărești al mamei ochi.
Ptiu! Să nu fii de deochi...
La sân să te pun, calic
Să mănânci, să crești voinic.
Să te legăn pui de om
Cum adie frunza-n pom.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre muzică
- poezii despre copilărie
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre râs
- poezii despre pâine
- poezii despre mâncare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.