Câmpie
Pe câmpia întinsă, rănită de sete
Te văd alergând cu ochii în lacrimi
Prin vântul albastru ce-ți bate în plete
Și cu umerii goi zdrobindu-se-n patimi
Te-ndrepți către locul unde viața pândește -
Cameleon al vremii, pelerinaj distins -
Nu privești, doar alergi și inima gândește
Rostind prin culoare că trăiești într-un vis
Tu vezi că o umbră cade-n curmeziș -
Te întrebi ce durere în tine se zbate
Câmpia devine însângerat suiș
Sufletul ți-a luat-o înainte, în noapte
Nu e durerea ta, chiar de ți-e inima grea
Sângele-ți arde, focul continuu nu se mai stinge
Te zbați, te lupți, să strigi ai vrea
Dar setea se-ntinde, câmpia o linge
Să plece durerea îmbâcsită din rană,
Să nu se mai vadă lacrima culorii
Primită e viața, parcă, de pomană
Tu urci în câmpie cărându-ți fiorii
Departe e vârful, norii se văd
Albiți de lumină, îmbrăcați în scântei
Urci - după tine roșietic prăpăd
Și răni ce le faci fără să vrei
Acolo, departe, e loc pentru viață,
E loc pentru tine și sufletul tău
Sparge,-ncălzește blocul de gheață!
Și câmpia va bea, vindecată mereu.
poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopți, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre durere
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre păr
- poezii despre pelerinaj
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.