Era de-un alb sublim ...

Venit din cer spre-a săruta pământul,
Azi mi-a picat pe-o geană-ntâiul fulg,
Pe care l-a clintit din drumu-i vântul,
Cum valul vieţii mişcă-ntregul vulg.
Clipesc şi-mi sare-n palma îngheţată,-
Era de-un alb sublim, neîntinat.
O stea-n miniatură, scuturată
De cerul ce cu ea s-a ruşinat.
- Vroiam să vin să mă-ncălzesc la tine,
Aud un glas scâncit şi temător;
- Că mi-am pierdut puterile divine
Şi sunt pe-această lume trecător.
I-am zis atunci cu-o nesfârşită milă:
- Nu te-ntrista, nu suspina-n zadar!
Te-ntruchipai din vorbe-n a mea filă,
Cum n-am cântat niciun mărgăritar.
Un zâmbet i-a-nflorit în colţul gurii
Şi-şi puse capu-n palmă-mi istovit.
Luând pe el veşmântul picăturii,
Pierii-mpăcat cu clipa ce-a trăit.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!