Tânăr ucenic
Un Rimbaud țăran s-a așezat lângă mine, la masă,
cu iubita lui în ciorapi albi de mireasă,
un soldat Rimbaud, tânăr prin excelență,
s-a așezat la masă ca o ilustră eminență;
ca pe o laticlavă princiară
și-a desfăcut mantaua militară.
Tăcea, privind la fata cu fusta înflorată
și cu bariș cum poartă la țară orice fată,
tăcea soldatul tânăr,
tăcea,
tăcea mereu,
îi străluceau doar dinții de straniu minereu,
ca-n apele de munte naivii bolovani.
Tăcea și el ca mine la douăzeci de ani.
poezie clasică de Virgil Teodorescu din Semicerc (1964)
Adăugat de MG
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.